Copy
Se zice postare, nu postire.  
 
Aici puteți apăsa ca să citiți în browser ce-am scris până acum.
Gif © Cari Vander Yacht
 
Săptămâna trecută am chiulit. Am fost la Bologna și-am adunat câteva lucruri de ținut pentru mine și alte câteva de dat mai departe. Urmează, așa mă mișc eu, mai adagio, vorba lui Vlad: sufletul meu se-ntoarce pe jos de-acolo, mai are ceva de mers.
Mi-am dezinstalat Messenger-ul și mă simt ca Sigourney Weaver în Alien Resurrection: știu c-am scos monstrul din mine, mă cheamă încontinuu la el, dar trebuie să-l las să moară. Scuzați norul negru, e greu cu semi-digital rehab-ul ăsta.
Să vedem ce-am găsit când m-am întors: 

 

 

Ce s-a mai întâmplat pe la noi prin ogradă

 
  • Expoziția I move  to keep things whole rămâne la vedere până pe 13 aprilie, în caz că n-ați vizitat-o, mai puteți, poftiți, nu vă sfiiți. 
     
  • Sorina Vazelina a povestit-desenat cum a fost la târgurile de carte primăvăratice din Leipzig. 
     
  • Ana Kun a executat o fanzină nouă
     
  • De ziua poeziei am aruncat în lume un mic cont de Instagram pe care vreau să-l cresc cu ajutorul ilustratorilor locali: pe @5poems o să urc în fiecare lună câte 5 poezii alese de mine și ilustrate de ei. Aici e o explicație mai cuprinzătoare.  
     
  • Mă-ntorc din când în când la ilustrația Oanei Ispir, expusă la Bedtime Stories. Originalul e încă disponibil: 



     
  • Și Saddo vinde câteva lucrări originale
     
  • Andra Rusu lucrează nice & clean, ca de obicei. 
     
  • La Friends avem și Early Learning Guide to Jane Eyre - ilustrată de Mădălina Andronic pentru Moppet Books.  
     
  • Upgrade your stalking game now: nu dați follow la prostii, get notifications cu desenele lui Mircea Pop nu-pentru-copii. Chiar dacă s-ar putea să deseneze spoilere din GoT pentru care n-o să-l iertați niciodată, Mircea e un ilustrator mișto. Tot el a semnat și ilustrațiile editoriale pentru articolul meu preferat din cel mai recent DoR, citiți:
    Doctori și Dumnezei, de Sorana Stănescu. 

     
  • Și dacă tot am ajuns un pic pe la cele sfinte, Fredo & Pidjin, singurul webcomic românesc care-a mai cucerit și alte meleaguri (poate pentru că nu e cu daci, laci și alți eroi folclorici boring?), produce râsete în continuare.
    Episodul de azi: Body Fat Exorcism. Vă lepădați? :)) 

     

Alte arte, alți artiști și nu numai

 
  • Ei ne urmăresc peste tot și ne papă datele, noi ne bucurăm de jucăriile cu care ne iau ochii. Ați intrat pe Art Palette-ul lui Google? E destul de bine.  
     
  • Nu știu despre voi, dar mie abia acum mi s-a deschis internetul pe contul de Instagram al papagalului lui Iggy Pop. Îl cheamă Biggy Pop și e cel mai simpatic headbanger pe care l-am văzut vreodată. 
     
  • Poate că numărul oamenilor care s-au înecat prin piscine între 1999 și 2009 s-ar putea să aibă vreo legătură cu numărul filmelor în care a jucat Nicholas Cage în aceeași perioadă. V-ați gândit la asta? V-ați gândit? Normal că nu, e ridicol, dar funny, ca toate celelalte Spurious Correlations peste care am dat recent pe Twitter. 
     
  • O ilustrație silly de Richard A Chance, care mi-a făcut poftă de vară și de pistoale cu apă: 



     
  • Apropo de 5 poezii, la baza challenge-ului lunar pe care mi l-am impus stă fix chestia asta: cum omoară școala tot ce-i mai bun din ele. Anul trecut, o poetă din SUA care scrie versuri pentru copii a descoperit că nu știa să răspundă nici ea la întrebările dintr-un test - despre poeziile ei:
    "My final reflection is this: any test that questions the motivations of the author without asking the author is a big baloney sandwich. (...) Most test makers do this to dead people who can't protest. But I'm not dead. I protest." 
     
  • Inspirată de fetița ei, Jessica Hische pregătește o carte pentru copii: Tomorrow I'll be brave. E Jessica, deci tot ce iese din mâna ei e aproape aur, dar eu o să fiu aproape deplasat de păreristă și-o să zic că mi se face frig când mă uit la cartea asta, ceva nu se lipește, arată prea a aplicație pentru tabletă, nu a pagini răsfoibile și îndoibile. 
     
  • Do you need me to draw you a picture? În 2016, se pare că Irish Book Awards au omis în comunicare numele ilustratoarei care a contribuit la cartea pentru copii câștigătoare. În articol, mai mulți ilustratori, scriitori și editori vorbesc despre lupta pentru un statut egal pentru ilustratori și autori. Multe puncte se aplică global, desigur: 

    "In school, children are asked to analyse poetry and stories, but rarely are they asked to analyse a photograph or a painting. Illustrated books contribute enormously to a child’s development, provoking imagination and bringing difficult ideas to life." (Patricia Forde)

    "Covers of novels are ‘revealed’ on social media with no mention of the illustrator, signings take place without both the author and the illustrator of a picturebook present, publishers forget to list illustrators on Amazon. This is not acceptable and needs to be addressed."  (Sarah Webb)

    "The cover is the first thing that any parent or child gravitates to when they see a book from across the library or bookshop. To not properly recognize the importance of this is to condemn the art in picture books to merely packaging." (Oliver Jeffers) 

    "Our media today is more image and video based than ever before. It is an essential skill to be able to be critical of visual messages as well as textual ones. If we ignore the importance of images and do not develop critical thinking around them, we are more susceptible to persuasion from adverts and political messages. Images have a strong emotional pull that tend to circumvent our conscious mind in a way text cannot do." (Chris Haughton) 

     
  • Nebunia #ConMari nu s-a stins încă, îhh, nu credeam c-o să mă satur vreodată de minimalism, dar cam încep să. Ui' ce frumos ilustrează Tom Gauld situația, motivația potrivită pentru curățenia de primăvară (not). Also, nu mai știu pe unde-am citit, dar am râs un pic: hoarding-ul e pentru oamenii fără bani. Ăia cu bani se numesc colecționari. 
     
  • Și lui Debbie Millman îi place să păstreze tot felul de lucruri, na, toți ne creștem muzeele noastre până la urmă, despre asta e vorba. A intervievat-o recent Tim Ferriss, îi puteți asculta aici (începe de la minutul 5, sorry că recomand saltul peste reclame, dar eh). 

     
 
Hasta la vista. Și, dacă vă place newsletterul ăsta, share-uiți-l c-un prieten. 
PS: Încă suntem în proces de mutare a atelierului, deci așa s-ar explica liniștea din
cartier. Dar revenim soon, sperăm, cu noutăți. 
Colorhood

Cu drag & drop, 
Ramona Chirica
artficionada.ro

 
Newsletter dedicat comunității pasionaților de ilustrații și povești din România. 
 

Nu uita de follow și inimă și like și pin:
Facebook
Instagram
Pinterest
Website
Copyright © 2018 Colorhood.com, Toate drepturile rezervate.
Primești newsletter-ul ăsta pentru că ți-a plăcut la un moment dat de noi (sperăm că nu ți-a trecut).

Ne poți scrie la adresa:
hello@colorhood.com


no more goodies for me    still interested, but 
 






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
Artficionada · Bucharest, Sector 5 · Bucharest 000111 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp